Jurnalul unui batran amant

Marcel Mathiot: un invatator de provincie, un nume necunoscut pana la publicarea acestui jurnal, care a produs senzatie la Paris in toamna lui 2008.

Incepand de la 16 ani, Mathiot, nascut in 1910, a scris in fiecare zi a lungii sale vieti o pagina de carnet, precedata de un titlu. Dupa moartea lui, s-au gasit 60 de carnete, 21 600 de pagini, din care editorii au selectat insemnarile ultimilor patru ani, combinandu-le savant cu notatii mai vechi.

In acesti ani (2000-2004), dupa ce isi pierde sotia, diaristul redevine, cum spune el insusi, "celibatar". insemnarile lui dezvaluie o viata sentimentala si sexuala uluitoare pentru un nonagenar. "Marcel apartinea Iubirii in sine, pe care o declina sub toate formele ei, de la marea iubire cu Helene pana la iubirea-complicitate intelectuala cu Lili. Dar cel mai mult ne uimeste pe noi, "tinerii" cititori iubirea carnala cu Mado", spune Philippe Delerm in prefata.

Jurnalul lui Mathiot nu se rezuma insa la confesiuni picante. El este marturia grava a unui om deosebit: epicurian, socialist romantic, "evitist" (sunt propriile sale caracterizari), rationalist si ateu, dar nicidecum indiferent la suferinta umana, fidel cititor al lui Montaigne, neconservator, ba chiar amator de schimbare, lucid, lipsit de prejudecati, tolerant, Marcel Mathiot pare a fi un "produs" francez tipic. Avand, in plus, ceva universal si rar: vocatia fericirii. Poate ca de aceea Marcel vesnicul indragostit, batranul amant place femeilor si place, de fapt, tuturor. Inclusiv cititorilor jurnalului sau.

"Capodopera lui Marcel Mathiot e modul in care si-a folosit timpul", spun editorii carnetelor. S-ar putea spune ceva mai mult: capodopera lui Marcel Mathiot e insasi viata sa, traita exemplar, pana la capat. si consemnata, din fericire, in paginile de fata.