Din lumea celor care nu cuvanta

V-am destainuit patania ciocanitorii si de-atunci si-a pierdut increderea in mine. O saptamana intreaga am rugat-o pana sa-si tie cuvantul, sa-mi spuie cum au capatat pasarile penele lor asa de minunate la vedere. Ascultati ce-am vorbit cu gaita: Eu: Pasare draga, iti fagaduiesc ca de acum inainte n-o sa mai spun altora nimic din ceea ce-mi impartasesti. Gaita: Lasa ca te cunosc. Asa mi-ai vorbit si randul trecut si mi-ai pus ciocanitoarea pe cap de-mi amaraste zilele. Eu: Gaita draga, ma jur... Gaita: Juramintele tale sunt ca fulgii mei de usoare. Uite, (isi scoate un fulg cu ciocul si-i lasa sa pluteasca in aer). Eu: Gaita draga, crede-ma, juramintele mele sunt ceva mai grele... Gaita: Lasa! Lasa!... in sfarsit o sa-ti spun si povestea asta si atata tot... Eu: Si lada-n pod! Gaita: Asa. Asculta: La-nceput toate pasarile aveau penele de doua feluri, albe si negre, ca ziua si noaptea. Decat Dumnezeu se cam saturase sa le vada pe toate la fel. Si ce si-a zis: "Bine, daca la trup is deosebite, de ce n-ar fi si la pene?" Atunci s-a uitat in sus in jos si-a hotarat indata unui paun - paunul era alb, canta mai frumos decat toate si era si pasarea lui de casa - a hotarat asadar unui paun sa-si ia zborul, in zorii zilei prin inaltul cerului sa-si moaie penele in albastrul vazduhului si-n aurul rasaritului, apoi sa se lase pe pamant sa-si poarte aripile prin verdele ierbii. Este o adevarata placere sa intalnesti astazi in literatura noastra, prinse cu atata iscusinta, clipe "din lumea celor care nu cuvanta" - mici tragedii, banale pentru trecator, dar de toata frumusetea pentru artist. Vulturul lui Garleanu, cu zborul sau maret, cu tragica-i cadere si cu ghearele infipte in ochii nevinovatului caprior, este un poem intreg. Frunza d-sale, cea dezvoltata sub ochii nostri in raze de soare si in picuri de ploaie, ca sa dea adapost unei pasari si sa fie doborata de aripa aceleiasi, este o tragedie duioasa. Jertfirea "caprioarei", pentru a salva viata iedului din mana vanatorului te misca. Caderea "Martei" in prapastie si felul cum se apleaca manunchiurile inalte ale cimbrului salbatic peste trupul ei zdrobit este o icoana de mester. Lirismul cel fin si cadrul bogat al naturii, precum si contrastul cel mare dintre armonia din natura si aceste tragedii de o clipa ridica si mai mult valoarea acestei carti. Iar o nota simpatica este faptul ca nici intruna din fragmentele astea, de altfel simbolice, autorul nu tradeaza vreo intentie de a instrui, de a obtine vreo morala ci se restrange la partea pur artistica.

Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro