Dialog epistolar

Maria Cordoneanu : Temperamentul comunicativ, prin excelenta, a lui Mircea Zaciu a cuprins si compartimentul "afectuos-marturisitor" al corespondentei, existenta in arhivele multora dintre oamenii apropiati lui. Volumul de fata intruneste peste doua sute de scrisori trimise si primite de la prietenul sau Ion Brad. Mircea Zaciu - Ion Brad. Dialog epistolar nu se suprapune celor patru opuri ale Jurnalului, ci le completeaza impingand "hotarele" timpului pana la "iarna" anului 1952 si, ca o consecinta fireasca, dilatand aria preocuparilor. Cum expeditorul si adresantul erau confrati in plan spiritual, in cele mai multe cazuri epistolele se constituie in veritabile pagini de istorie literara ce aduc in atentie viata culturala a Transilvaniei - vizat fiind, in primul rand, mediul literar si universitar din Cluj, personaje si personalitati noi sau in alte ipostaze, intamplari, bucurii, necazuri ce contureaza, in final, portretul Profesorului, cu majuscula, cum ii spuneau in Cluj nu numai studentii sai.

Ion Brad : "Dupa cincizeci de ani - Imi este foarte greu sa evoc in cateva pagini luminisurile si, rare, ascunzisurile unei prietenii de 50 de ani. Da, atat a risipit timpul intre prima mea intalnire, din primavara lui 1949, cu Mircea Zaciu pe atunci student in anul II la Filologia clujeana, eu fiind inca "balic" la aceasta facultate, si stingerea subita, dupa numai doua zile de la ultima noastra intalnire la Bucuresti (...). Admiratia si grija noastra comuna pentru cei trei mari "batrani" ai Clujului (Ion Agarbiceanu, Emil Isac si Lucian Blaga) ne-a apropiat, ne-a legat si mai multe sufleteste. (...). O, dar cate alte momente as mai putea sa evoc! Ma opresc doar la doua. In primavara lui 1999, fiind invitat din nou la Festivalul "Lucian Blaga" de la Cluj, am aflat ca exista intentia de-a mi se oferi titlul de "Cetatean de onoare" al municipiului. Dar cum observasem ca la aniversarea de 70 de ani ai lui Mircea Zaciu, din toamna lui 1998, nici una din institutiile culturale, pe care el le-a slujit si onorat o viata intreaga, nu-i dadusera nici o importanta, am transmis consilierilor clujeni ca nu pot accepta titlul lor onorific decat odata cu Mircea Zaciu. Ei, in frunte cu primarul, adeseori hulit, Gheorghe Funar, generos cu institutiile si oamenii de cultura, au inteles bine situatia si ne-au cinstit pe amandoi impreuna. Mircea Zaciu a fost bucuros si chiar mai emotionat decat mine. Am locuit, toate zilele acelea, in casa familiei Zaciu, de pe str. Bisericii Ortodoxe nr. 12, unde Mircea, tracasat, si impins in toate procesele de unele neamuri nebune ale Corinei, fara sa mi-o spuna in cuvinte, mi-a aratat, prin toate gesturile, atat de familiare altadata, ca impacarea dintre noi trecea dincolo de conjuncturile nefericite ale unor vremuri intoarse pe dos. Parca eram iarasi studentii si literatii tineri din anii '50, gata sa luam viata in piept...."


Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro