CAUTARE
carte sau publicatie
pe cartea.ro
carte sau publicatie
pe cartea.ro
Transilvania are forma inimii
Disponibilitate:
Carte disponibila in libraria online ishop.ro
- Autor: Doru Radosav
- Editura: SCOALA ARDELEANA
- Colectia:
- Categoria: Istoria romanilor
- ISBN: 9786067979176
- An aparitie: 2022
- Numar de pagini: 0
- Format carte:
Descriere carte:
Transilvania are forma inimii. Istorie si peisaj in spatiul transilvanean al secolului XVIII. Perceptii, sensibilitati, reprezentari \n \n Literatura monografica istorico-geografica din secolul al XVIII-lea abunda in descrieri alegorice ale peisajului transilvanean. Prin intermediul hartilor Marelui Principat al Transilvaniei, figurile peisajere ale acestuia au stat sub semnul imaginatiei autorilor acestor monografii, harta fiind vehiculul semiotic al posibilei alegorii. Raportul dintre natura si identitatea teritoriala, dintre spatiul fizico-geografic si configuratiile peisajere ale unei natiuni sau ale unui popor stau sub imperiul alegoriei si metaforei. Harta Transilvaniei din secolul al XVIII-lea este redata la nivelul imaginarului livresc si colectiv sub forma unei alegorii inspirate de forma acestei harti si alimentata puternic de o noua sensibilitate a naturii si peisajului a omului acestui secol si, in cele din urma, de o noua raportare patrimoniala si afectiva la spatiul natal al Transilvaniei. Consolidarea unui sentiment patriotic, ca dragostea fata de pamantul natal, presupune afectiune, proximitate, apartenenta si chiar sublimarea, la nivelul alegoric si metaforic, a spatiului transilvanean, ale carui contururi fertilizeaza imaginatia de inspiratie livresca a colectivitatii. Transilvania, in forma unui principat autonom din componenta Imperiului Habsburgic din anul 1765, a fost cartografiata prin intermediul mai multor harti incepand cu 1711, harti al caror contur au inspirat alegoric formula Transilvania are forma inimii (Transilvania forma cordis). In cartografia Marelui Principat, emblema inimii ca reprezentare a spatiului, peisajului transilvanean, este abordata si de Michael Bonbardus S.J., care arata ca forma inimii este putin reluata de alte lucrari, dar figura Transilvaniei este aratata cu maxima acuratete de V. Cl. Joannis Morandi Visconti, care de putini ani este vice-colonel si arhitectul suprem al Transilvaniei (Si figuram spectes cor haud male refert, prout exhi betur in tabulis omnium accuratissimis V. Cl. Joannis Morandi Visconti, paucis ad-hinc Vice-Coloneli Caesari et supremi Transylvaniae Arhitecti). Reluand definitiile privind forma cordis a Transilvaniei, J. Benko, la 1773, afirma ca provincia Transilvaniei, inconjurata de munti din toate partile asemenea ,,unei coroane care o incinge, are aproape figura inimii: ,Transilvaniae provinciam, montes undique coronae in modum cingunt, ac propre in Figuram cordis efformant. Aceasta caracterizare este completata cu descrierea lui Fasching: Figura provinciae, bellissime Cor exprimit. Itinerarul descriptiv alegoric, de la forma frunzei de vita-de-vie, de la forma broastei-testoase si a calcanului, pana la forma cordis, parcurge un traseu care conoteaza cristalizarea unui sentiment de afectiune patriotica fata de aceasta provincie. - Doru RadosavVezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro
Fotografiile cartilor prezentate in acest catalog online au caracter informativ si pot exista diferente intre aceastea si cartile respective. Informatiile despre cartea "Transilvania are forma inimii - Doru Radosav" sunt informative, pot fi schimbate fara instiintare prealabila si nu constituie obligativitate contractuala.
CARTI PE ACEEASI TEMA
si subiect apropiat..
si subiect apropiat..
3 recomandari Cartea.ro



