Teatru III. Victimele datoriei

Mi-am intitulat comediile anti-piese, drame comice, iar dramele mele pseudo-drame sau farse tragice, caci, mi se pare, comicul este tragic, iar tragedia omului e vrednica de luat in ris. Pentru spiritul critic modern, nimic nu poate fi luat pe de-a-ntregul in serios, nimic pe de-a-ntregul in ris. Am incercat, in Victimele datoriei, sa inec comicul in tragic. Amedeu e, inainte de toate, drama cuplului. O drama realista, dar tratata cu mijloace neobisnuite, cu elemente insolite, precum acest personaj monstruos care, aflat intre doua personaje, e intruchiparea unui duh neinduplecat: neputinta lor de a iubi provoaca, fara indoiala, un soi de pasivitate latenta. E o piesa din care n-am putut niciodata iesi. E fara iesire si, in realitate, ar fi trebuit sa ramina fara iesire. In logica si in adevarul personajelor, totul ar fi trebuit sa continue nedefinit, pina la sufocarea completa. Tabloul ar putea fi o poveste cu zine si cu batrine vrajitoare. Poate fi o ilustrare a miracolelor stiintei medicale (succese ale tratamentelor de intinerire, de grefe, implantari de organe si membre care lipsesc etc.) si ale chirurgiei estetice. Daca e altceva, spectatorii isi vor da seama. Comicul nu e bun decit daca e ingrosat; trag nadejde ca e asa. Si comicul nu e comic decit daca e putin inspaimintator. Al meu este oare asa? EUG?NE IONESCO

Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro