Sfarsitul jocului.Romania celor 20 de ani

Disciplinele sociale care abordeaza problemele prezentului sunt un domeniu in care te astepti ca oamenii sa umble numai incruntati. Te mai astepti sa-i citesti cu picioarele-n apa rece si cu flaconul de Rudotel la indemana.
Vintila Mihailescu este supracalificat pentru asemenea morga sumbra. El este profesor de antropologie la SNSPA, profesor invitat la Paris, Montreal, Bruxelles, Aix-en-Provence, Bordeaux, Lyon, Montpellier, Neuchatel, Perugia, Pecs, animator a zeci de proiecte internationale, colocvii, dezbateri etc.
Totusi, cartea lui se parcurge surazand, si uneori chiar hohotind de ras, toata lumea, de la specialist la simplul... telespectator, prinzandu-se de intertextualitati prietenoase, gen ?Avem un porc, cum procedam?, ?De ce iubim sarmalele?, ?Simptome gastro-identitare?, ?Aux nuances citoyens? etc. etc. Asta fiindca autorul (publicist la Dilema Veche) are un talent literar iesit din comun, o deschidere spre umanioare si o voiosie nativa rara nu doar in bransa sa.
Totusi, cititorului, chiar nespecialist, n-o sa-i scape faptul ca, spargand cu gratie canoane, topind nonsalant si cordial blocuri intregi de dogmatism prestigios, cartea lui modifica fundamental, tragandu-l spre Europa si spre secolul XXI, discursul nostru identitar. Ca examinand si interogand idei ilustre si demult asimilate care fac scoala in gandirea sociala si furori in mentalul colectiv romanesc si nu doar, Vintila Mihailescu ne sugereaza cu gratie si deplina civilitate ca de fapt ele fac ravagii.
Fara indoiala, confratilor el le va deschide prin cartea aceasta noi zone de emulatie. 

Pe langa Sibiu, un local respectabil isi ademenea clientii cu urmatorul ?logo?: ?Fantanita haiducului. Simply the best!? Dincolo de aparenta sa putin stangace, aceasta promovare este absolut exemplara, in felul ei. Are, adica, tot ce-i trebuie pentru a ne oferi o imagine sintetica a imaginarului nostru mult mai raspandit: o referinta explicita la un trecut de demnitate prin personajul carismatic si usor misterios al haiducului, un topos neaos si pitoresc, alintat cu duiosie prin diminutivul fantanitei, si apoi afirmarea ferma si irecuzabila a unicitatii: suntem ?simply the best?! Cine nu crede este fie rauvoitor, fie american incult (a se vedea o buna parte a comentariilor autohtone la faimoasa emisiune a lui Anthony Bourdain despre Romania). In sfarsit, un sincretism derutant: cui i se adreseaza, de fapt, aceasta reclama, jumatate pasunist-retro, jumatate americanist-trendy? Ca si restul societatii, s-ar zice ca restaurantul cu pricina stie ce este, dar nu prea stie ce vrea. [?]
Problema cu acest brand de tara care trebuie sa promoveze un proiect de tara este ca un asemenea proiect ar trebui sa existe. Or, se pare ca singurul proiect de viitor pentru Romania, pe care au reusit sa-l sugereze edilii nostri, este Romania, tara palmierilor! Identitatea, spuneam, ne vorbeste despre o apartenenta cu sens. Care poate fi insa sensul pentru romani de a fi membrii unei tari a palmierilor? [?]
Sa ne intoarcem la ?produsele traditionale?. Dincolo de discursul oficial, confuz pana la redundanta, eticheta de ?produs traditional? (si, mai rar, aceea de ?produs local?) are, pentru cumparatori, semnificatia de valoare adaugata. Ele sugereaza naturalul, autenticul, sanatatea si prospetimea; dar, mai ales, gustul si aromele copilariei, ?ca la mama acasa?. Ele reprezinta astfel o identificare profunda cu o lume a copilariei, cu un trecut personal amenintat de ?alteritatea? supermarketului, devenita stihinica. [?]
?Produsele traditionale? sunt considerate, adesea, drept sinonime cu ?produsele locale?. Dincolo de aceasta confuzie terminologica ? si, in buna masura, de legislatie ?, acestea din urma ridica o noua problema: fara a disparea cu desavarsire, apartenentele locale si discursurile identitare corespunzatoare s-au retras in mare masura in fata presiunii nationalului. Acum, localul trebuie redescoperit in mare masura ? daca nu chiar reinventat ? pentru a deveni o ?apartenenta cu sens? impartasita de localnici. Odata cu el, diversitatea este (re)introdusa in discursul identitar al romanilor, preocupati de peste un secol de asigurarea unitatii nationale si a omogenitatii culturale. Dar aceasta este o constructie sociala aproape la fel de dificila precum a fost aceea de unificare nationala si nu poate fi asigurata prin simpla etichetare de ?produs local?. Pentru a nu mai pune la socoteala faptul ca, adesea, ?traditiile locale? sunt, in prezent, de-localizate: branza de Braila, de pilda, se face oriunde in tara, iar la un ?Targ al Taranului? din Bucuresti, dedicat Dobrogei si diversitatii sale ?locale?, a fost adusa o femeie din Teleorman, care a vandut cel mai ?autentic? serbet turcesc, specific zonei dobrogene. 

Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro