Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara

"Trei zile daca mai traiesc, dar vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea, spune Elisabeta Rizea.
S-a limpezit oare lumea? Mai degraba s-a ales. De o parte a ei, regizorii ororii si supraveghetorii ei, astazi morti, disparuti, stiuti, ... nestiuti, ascunsi, protejati. Apoi cei care au smuls dintii si gingiile cu clestele de cuie: Oprea si Carnu, si Marin, si Zamfirescu, si Vladicut Tanase; si Mecu, si lordache, si Apavaloaie, si Maromet, si Ivanica. Si multi altii care traiesc printre noi dintr-o pensie de patruzeci de ani pusi in slujba torturii.
De cealalta parte a lumii multi morti (zeci de mii? sute de mii?), cunoscuti si necunoscuti, cam tot ce a avut mai bun locul acesta si care au trebuit exterminati pentru a face sa triumfe legea banditilor; si putinii ramasi in viata, Elisabeta Rizea sau Cornel Dragoi, care au mai putut vorbi si care continua sa astepte cele trei zile in care ar urma sa triumfe legea oamenilor pentru ca lumea sa se poata limpezi..." ( Gabriel Liiceanu, Prefata la o spovedanie )

"Sunt ca o masca acum, doamna, de chinurile care au fost pe mine si de inima rea pe care am avut-o. Asa. Si sa viu acasa sa nu mai gasesc nimic!! Nimic n-am gasit. Daca ma taiam la un deget, eu n-aveam cu ce ma lega. Tot ce-am lasat in casa si in magazia mea si in curtea mea - n-am mai gasit nimic. Nu mai pot sa-mi spun tot amaru care a fost in mine si tot chinu cu care m-a chinuit hotii astia... Zece ani au stat in munte. Dupa zece ani i-a prins. Si nu avea stabil pe undeva. I-a catat de-a randu. Avea bordeie pe toate vaile si pe toate dealurile. Cand a nascut pe fetita aia, i-a facut copaita de coaja de brad si au cusut-o, asa, si a dat-o cu rasina sa nu curga si sa-i faca baie. Pana au facut si ei rost de o copaie. Si noi le duceam cand le puteam duce, cand nu puteam, nu le duceam si rabdau." ( Elisabeta RIZEA )

Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro