Izgonirea din Rai. Convorbiri cu Ion Irimescu

Ion Irimescu: Arta mea a fost o lupta permanenta ca sa duc ce aveam in cap la o realizare convenabila din punct de vedere artistic... La baza fiecarei lucrari au stat sentimentele mele. Arta nu este determinata stiintific. In arta nu stii de unde vin ideile si cat dureaza transpunerea lor in practica. Framantarile mele in singuratatea atelierului au dus la operele mele.

Zoe Iustina Martin (Bad Kreuznach, decembrie 2002): "L-am cunoscut pe Maestrul Ion Irimescu in 1979 la Cluj, la indemnul sotilor Maricica si Nicolae Ghilcoiasiu, cadre universitare din Cluj, fini cunoscatori ai artei romanesti moderne. Maestrul Irimescu venea deseori, impreuna cu sotia sa, Eugenia Augustina, careia toata lumea ii spunea Jeni (cu exceptia sotului ei, care i se adresa invariabil cu "Jenita") la Ioan si Margareta Sima, intre cele doua familii existand o mare prietenie. La randul meu eram foarte buna prietena, de cateva decenii bune, cu Ioan Sima si apoi, dupa ce s-a casatorit, si cu sotia sa, Margareta. Deseori, in aceasta companie eram invitati la familia doctorului profesor Oancea, unde sotia sa, Maria, o mare colectionara de arta, era o amfitrioana desavarsita. (...) In atelierul sau de pe Pangrati, Ion Irimescu m-a primit intotdeauna foarte frumos, iar ceea ce am remarcat la el era o rabdare iesita din comun, imi vorbea mult despre lucrarile pe care le executa. Tin minte ca lucra atunci la un mare bust al lui Mihai Eminescu. Pentru Maestru, viata sa toata erau lucrarile sale si nimic altceva. Bineinteles, in afara de Jenita, la care tinea ca la ochii din cap. Cat priveste comunismul "atotbiruitor", Maestrul parea ca nu-l sesizeaza, traia intr-o lume a lui, aproape inchisa, lumea Artei, ura politica. Nu s-a sfiit sa-mi spuna aceste lucruri. (...) Pe mine nu m-a interesat asadar in principal opera Maestrului, care este de resortul criticilor de arta, ci m-a interesat Omul Ion Irimescu. Omul care poate s-a ascuns in spatele lucrarilor sale, nu a vrut, dintr-o modestie excesiva (sau poate mai degraba, dintr-o anumita eleganta), sa fie devoalat. (...) L-am gasit pe Ion Irimescu in plina forma, incredibila la un om care mai are putin si va face suta de ani... Memoria ii este mereu treaza, este de necrezut cum Maestrul isi poate aduce aminte de intimplari marunte, petrecute cu 70?80 si chiar cu aproape 100 de ani in urma. Desigur, ca la orice persoana in varsta (dar oare numai la persoanele in varsta?), Maestrul mai incurca anii. Poate nu este neaparat o scadere de memorie, ci felul de viata, atemporal, al Maestrului, pe care nu l-a interesat timpul care s-a scurs peste el. Pentru a face o carte de memorii, chiar sub forma unui dialog, cat mai concordanta cu realitatea, am reluat multe din temele discutate cu Maestrul, unele chiar de cinci ori... Ce rabdare a avut cu mine Ion Irimescu... Dedic aceasta carte Maestrului Ion Irimescu, cu ocazia viitoarei aniversari a 100 de ani de viata. La Multi Ani, Maestre!"

Zoe Iustina Martin s-a nascut in Satu Mare, la 20 iulie 1926, intr-o familie de intelectuali greco-catolici. Tatal, Traian Burcus, doctor in drept, a fost dupa crearea Romaniei Mari primar al municipiului Satu Mare. Bunicul din partea mamei, Iosif Nistor, notar, a fost un cunoscut luptator pentru drepturile nationale ale romanilor din judetul Satu Mare, avand un rol important la alipirea acestui judet la Romania Mare. Zoe Iustina Martin isi incepe studiile la Satu Mare, dar este obligata sa le intrerupa in septembrie 1940 din cauza Arbitrajului de la Viena. Pleaca in Refugiu cu familia, peregrinand prin Arad, Giurgiu, Valea Calugareasca, Ploiesti, Cernauti si Alba Iulia, unde in 1945 isi ia bacalaureatul. Intre 1944 si 1949 este studenta la Facultatea de Chimie a Universitatii Regele Ferdinand din Cluj (rebotezata ulterior Babes-Bolyai). In 1945 ia parte la greva studenteasca anticomunista din Cluj. Intre 1949 si 1953 lucreaza la Baia Mare, in cadrul "Sanepidului", iar din 1953, pana la pensionarea survenita in 1981, este chimista principala in cadrul laboratorului de biochimie de la Spitalul-Policlinica nr. 1 din Oradea. In 1978 infiinteaza la Oradea laboratorul de hormonologie, iar in 1981 reuseste sa emigreze in Germania Federala, unde traieste si in prezent, in localitatea Bad Kreuznach din landul Renania-Palatinat. In 2001 a publicat in Romania (la editura Ars Longa din Iasi) volumul de memorii Calator prin trecutul meu , care s-a bucurat de aprecierea unanima a criticii. In prezent are in lucru volumul Fata Afroditei , amintiri despre pictorul Ioan Sima.


Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro