Invitatie la esafod

Desi un roman de tinerete, Invitatie la esafod (1938) poarta marca inconfundabila a stilului nabokovian. Intr-o tara fara nume, sufo­cata de un regim totalitar, un profesor este condamnat la moarte pentru singura vina de a fi altfel decit compatriotii sai. Asteptin­du-si executia, a carei data este incerta, Cincinnatus isi noteaza intr-un jurnal gindurile despre o lume ideala pe care o considera adevarata sa casa, construind un univers straniu, care aminteste de romanele lui Kafka.

Lumea trivialitatii a capatat in Invitatie la esafod dimensiunile totalitarismului care s-a inarmat cu instrumente de tortura rafinate si cu un aparat represiv. Pentru prima si ultima data in creatia lui Nabokov, se instaleaza aici un faliment al stilului: Cincinnatus biiguie, se-ncurca in vorbe, lumea luneca prin fata ochilor lui de muritor, apare bilbiiala... Aceasta lume de cuvinte schilodite devine in Invitatie la esafod singurul mod prin care se poate exprima omul deasupra caruia sta sa cada securea... (Viktor Erofeev)
Nabokov a descoperit un univers nou si pentru asta trebuie sa-i fim cu totii recunoscatori. (Ivan Bunin)