Dosarul Eliade. Reabilitare provizorie, vol. VIII (1967-1970)

MIRCEA HANDOCA : Cel de-al optulea volum al antologiei noastre l-am intitulat Reabilitare provizorie - 1 septembrie 1967 - 16 iulie 1970. In toamna anului 1967 intelectualitatea din Romania a descoperit cu surprindere un nou nume in publicistica. Numai cine a trait acele momente de euforie poate sa-si dea seama ce a insemnat hotararea "organelor" de partid si de stat de a acorda dreptul de semnatura lui Mircea Eliade. Revistele unde apareau texte sau comentarea scrierilor sale se epuizau cu repeziciune. Era firesc sa fie asa! 23 de ani numele scriitorului fusese interzis.

Inca de la inceputul lui ianuarie 1967 incepe sa se miste ceva. Marin Sorescu si Stefan Banulescu obtinusera "viza" sa publice La Tiganci in Secolul XX. Aflind toate acestea, Mircea Eliade noteaza: "Ce sentiment curios, sa aflu, deodata, ca as putea fi tiparit, curind, in tara, unde ultima carte a aparut in 1944... si ultimul text publicat intr-o revista a fost, cred, un articol despre Greselile de tipar in Revista Fundatiilor Regale, aprilie sau mai 1940. Am impresia ca-mi anticipez moartea: toate acestea stiam ca se vor intimpla cindva, dar nu acum, ci dupa moartea mea."

Inca din primavara lui 1967 invitatiile din tara devin mai insistente. Zaharia Stancu e chiar "generos". La eventuala sosire in Bucuresti ii promite ca-i va pune la dispozitie masina sa cu soferul. La 14 august 1967 Ion Jalea, intr-o scrisoare "ma invita, foarte oficial sa iau parte la Colocviul Brancusi, organizat la Bucuresti la inceputul lui octombrie. Ii raspund oficial si politicos ca nu voi putea participa la acea data fiind in Japonia".

Recuperarea de catre autoritatile romane e privita cu ostilitate si chiar cu proteste violente. Unul dintre cei mai inversunati contestatari din rindul intransigentilor e Vasile Posteuca. Chiar si bunii prieteni sint impotriva acestei tipariri in tara. La 23 noiembrie 1967 Eliade se explica [pentru el insusi]. "Brutus [Coste] il simt furios si mihnit ca sint "recuperat" in tara. Ii e frica sa nu se creeze ?confuzii?. Teza mea e foarte simpla: am tipat, de cite ori am putut - noi toti - ca literatura originala, autentica e sugrumata in tara, ca bietii romani nu pot citi decit maculatura marxista?pompiereasca etc. etc. Acum incep sa tipareasca autori valabili (Blaga, Barbu) si chiar pe cei din exil. Daca nu e decit asta - retiparirea - nu pot face altceva decit sa ma bucur si sa admit sa ma retipareasca si pe mine. Numai daca as face declaratii publice pe placul lor s-ar crea confuzii..."

In revistele din Bucuresti si provincie incep sa-i apara nuvelele. Se publica, de asemenea studii si eseuri despre prozator si savant. Mai mult decit atit! Doua volume importante au fost imprimate in 1969: Maitreyi. Nunta in cer , cu un patrunzator studiu introductiv al lui D. Micu (reprodus in paginile urmatoare) si La tiganci si alte povestiri , precedat de un excelent eseu al lui Sorin Alexandrescu. Distinsul profesor de la Universitatea din Amsterdam face aici o pertinenta analiza asupra fantasticului operei lui Mircea Eliade. Exegeza sa intitulata Dialectica fantasticului a fost reprodusa recent in volumul La tiganci de Mircea Eliade in cinci interpretari (Editura Dacia 2001, pp. 11?30).

Chiar daca in culegerea de fata suntem nevoiti sa renuntam la reproducerea prefetei volumului din 1969, nu putem sa nu transcriem o pagina antologica: portretul lui Mircea Eliade, conturat cu talent in linii sigure: "Privirea curge de departe, filtrata prin ochelari, adapostita de o frunte concentrata, puternica; obrazul, barbia, decupate dur, taiate de o gura subtire, liniara, crispata. Gesturile febrile, uneori explozive, alteori stingace, de obicei stapinite, un calm impus, controlat, dincolo de care se zbate nelinistea, ori suride, poate, seninatatea. Vorbeste putin, mai mult asculta si priveste. Curios, atent la toate, fericit nu sa expuna, ci sa invete. O bucurie a dialogului, purtat cu o presiune aproape adolescenta, epurata de orice vanitate. Retragerea in tacere si in aburii pipei, pentru ca celalalt, eliberat de apasarea Savantului, sa-si releve mai firesc propria-i originalitate. Prevenitor, simplu, spontan, cu tact si cu distinctie, in orice imprejurare, cu o franciscana blindete. O prezenta intensa, vidata uneori de o brusca retragere in sine, ca apele supte, adinc, in pamint. Modest, incredibil de modest, dar cu un simt cert al valorii. O candoare care se bucura copilareste de frumusetile zilnice ale lumii, sau poate o inalta intelepciune, eliberata de contingent, contemplind veacul si veacurile"...


Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro