Poezii (editia a II-a)

Ne salutam asa: mai intii asezam mina
pe obrazul ei, apoi o mutam usor
pe obrazul meu, aducind intre degete
un fir de racoare. Prin asta,
temperaturile noastre deveneau egale,
apoi, din nou le faceam sa difere
alergind unul prin celalalt...
Treceam prin lungi coridoare de umbra,
prin grele, urcusuri
si bucurii tulburi si galbene,
apoi ne-ntorceam
in caderi libere, ametitoare,
despovarati de timp si de trupuri,
tacuti si albi...

Daniel Cristea-Enache : " Geo Dumitrescu , poetul care debuta, in 1941, la 21 de ani (cu placheta Aritmetica) si tot pe atunci, cu putin timp in urma, initia impreuna cu un grup de colegi revista Albatros, ilustreaza perfect precocitatea artistica. Cinci ani mai tirziu, ii apare Libertatea de a trage cu pusca, impus imediat ca un manifest liric al noii generatii si continind poeme scrise intre anii 1940-1943. Publicat dupa incheierea razboiului, volumul (care purta initial titlul Pelagra) fusese scris asadar in toiul acestuia, insa cenzura ii interzisese aparitia. Tot la scurta vreme dupa terminarea razboiului, apare volumul de interviuri al lui Ion Biberi, Lumea de miine (1945). In sumarul lui, dialogul cu Geo Dumitrescu este memorabil si prin frazele voit-scandaloase ale tinarului intervievat. Poezia de tinerete si atitudinea care o subintinde, de un nonconformism proaspat si seducator, vor fi de acum incolo mai mereu asociate cu numele lui Geo Dumitrescu, lipite literalmente de acesta. In receptarea si interpretarea operei lui, multi comentatori vor lua teribilismul poetului ca pe un bun critic deja cistigat, transformindu-l intr-un fel de categorie estetica si morala, suficienta siesi, atotstapinitoare peste universul liric. A contribuit la aceasta, fara indoiala, si "inghetarea" imaginii respective, odata cu intrarea culturii si a societatii romanesti intr-un nou regim politic, comunist. In pofida citorva spectaculoase si triste conversiuni, majoritatea scriitorilor din vechiul regim se vad redusi, in ochii noilor diriguitori, la un portret lipsit de perspectiva si de nuante, care ii acuza. Din fericire pentru Geo Dumitrescu (om de stinga, pe timpul razboiului si al unei dictaturi de dreapta), imaginea sa de poet antioficial si antirazboinic este, in conditiile actuale, cit se poate de favorabila. El are acum o intensa activitate publicistica; si totusi poetul tace editorial pina in 1963, cind ii apare volumul Aventuri lirice. Acesta a facut impresie (senzatie) nu doar prin calitatea versurilor, ci si prin diferenta marcata in raport cu virsta anterioara a creatorului (inainte "distructiv", acum "constructiv"). Cu toate acestea, imaginea initiala - Geo Dumitrescu, tinarul si rebelul autor al Libertatii de a trage cu pusca - este mai rezistenta, subordonindu-si liniile de evolutie ulterioara. Desi poetul scrie, acum, cu totul si cu totul altfel, altceva, centrul de greutate al liricii sale ramine parca fixat in faza imediat-postbelica. Mai ales ca volumul urmator, Nevoia de cercuri (1966), reediteaza, intr-o "Anexa", Libertatea de a trage cu pusca. Dar puse alaturi, versurile celor doua virste ofereau de fapt un bun prilej de comparatie si discriminare. Ca in noua etapa nu e nicidecum vorba de o simpla "variatie" formala o arata si ciclul de poeme erotice Furtuna in Marea Serenitatii, precum si ulteriorul Jurnal de campanie (1974). De la acest punct, creatia lui Geo Dumitrescu se asaza pe terenurile deja hasurate, autorul antologind, reeditind si - lucru esential - organizind propria materie lirica. De la antologia Africa de sub frunte (1978) si pina la reeditarile integrale ale versurilor, in volume cum este si cel de fata, poemele isi cauta locul cel mai potrivit in cuprinsul eterogen al unei Carti unice. Poetul isi convoaca "piesele" si le distribuie non-cronologic, urmind alte criterii (mai solide sau mai imponderabile): tematica si atmosfera, tonalitate lirica si vibratie morala. (...) Ciclul Jurnal de campanie schimba, o data in plus, coordonatele poeziei lui Geo Dumitrescu, structura interna si configuratia versurilor. Acestea sunt selectate atent, pentru a transmite - prin intermediul sensibilitatii si constiintei scriitorului - un tip diferit de mesaj, o noua vibratie morala. Smuls din reveriile si implinirile sale erotice, eroul se alatura unei nesfirsite caravane a oamenilor. Pentru ca acestia "nu traiesc ca sabiile/ in teci de otel,/ fiecare intr-o teaca", si poetul cu atit mai putin va fi traind "undeva, intr-o scandinavie a vietii". Va iesi deci "de sub ciuperca de fetru a singuratatii", ingrosind, ca sa zic asa, rindurile umanului: "ma-ntorc printre oameni, patrunzind/ ca intr-o padure adinca, racoroasa,/ care-mi restituie/ temperatura fireasca a vietii..." Poemele sunt acum mai optimiste, "constructive" si mobilizatoare (Oratie la o moara de lumina, Macarale la marginea orasului), avind aproape intotdeauna o anumita intindere, o suprafata pe care sa se poata inalta edificiul argumentativ al autorului. Versul devine amplu, retoric, discursiv, si cel mai bine se vede evolutia lui daca il comparam cu cel de tinerete (Libertatea de a trage cu pusca, Romantism, Ford, La moartea unui fabricant de iluzii, Despre certitudini, poeme, toate, ale primei virste, apar in aceasta sectiune). Prin astfel de evolutii si rupturi, acumulari si decantari, modificari ale ritmului si ale perspectivei, Geo Dumitrescu ajunge la o extraordinara poezie-sinteza. O sinteza morala, inaltata deasupra tezei "demolatoare" si antitezei "sentimentale" (si utilizindu-le, creator, "materialul"), care se infasoara si se desfasoara in poeme vaste, perfect structurate (Ciinele de linga pod, Doar asa sa alergi, Treptele iertarii) pentru a putea fi urmarita secvential, in toate momentele "inchegarii" ei: "Gresim in fel si chip, e omeneste ?/ doar cine nu traieste/ nu greseste.../ (Asa-mi spunea, cu vorbe nu prea noi,/ amicul meu cu suflet de cristal.)/ (...) - Sa-l ierti, zicea,/ pe cel ce fara voie te-a lovit,/ pe cel ce, prost tintas,/ te-a nimerit in plin, ochind alaturi./ Sa-l ierti pe cel ce cu stingacea-i mingiiere/ un umar ti-a zdrobit sau o speranta,/ pe cel ce te-a lovit/ de frica, sau de foame,/ din simpla bucurie de-a trai,/ ca din avintul orb, elementar,/ cu care explodeaza mugurii-n April./ Chiar si pe cel ce te-a lovit cu ura/ il poti ierta ?/ de-i meriti ura sau de nu i-o meriti,/ ajuta-l tu din coaja ei sa iasa,/ asteapta-l/ intr-o zi,/ si-o va lasa pe-un gard:/ pestrita, vesteda armura,/ din care fluturele a scapat./ (...) Dar mai presus de toate,/ e ceva/ ce-ntrece larga margine-a-ndurarii./ Sa ierti, cum spui,/ sa ierti in fel si chip,/ dar uita-te in palma ce-a lovit:/ si de-ai sa vezi in relieful sincer,/ pe albia adinca dintre linii,/ o urma inelara,/ o batatura galbena, ciudata,/ sa stii ca e o urma de arginti,/ sa stii ca lovitura fu platita.../ Si asta sa n-o ierti!/ O, asta niciodata sa n-o ierti!" (Treptele iertarii). Splendide versuri, cu valoare deopotriva etica si estetica, si "semnalizind" existenta unor alte trepte: cele ale operei unui ironist foarte sentimental. Cititorului nu-i va fi deloc greu sa urce aceasta scara in spirala. La fiecare treapta si la fiecare cat, poezia lui Geo Dumitrescu respira tinerete."


Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro