Pe scurt, va rog!

Pe scurt, va rog! reprezinta cartea-bilant a unei vieti pe care marginalizarea, persecutia de clasa, tineretea in undergroundul   teatrelor mici din Praga, al formatiilor rock si al marilor filosofi marginalizati, disidenta, inchisoarea, presedintia vreme de treisprezece ani, mai intai a Cehoslovaciei si apoi a Cehiei, au transformat-o in destin exemplar.

V?clav Havel si-a construit aceasta marturie aproape testamentara impletind trei feluri de texte: 1. interviul recapitulativ din 2006 cu marele ziarist ceh expatriat Karel Hv??d?ala, la douazeci de ani dupa ce acesta il intervievase, peste Cortina de Fier, pe disidentul initiator al Chartei 77, proaspat iesit din inchisoare, bolnav si tracasat de politia politica (in romaneste, Interogatoriu in departare , aparut in 1991); 2. propriile meditatii despre boala, moarte, putere, frica, teatru, destinul ceh, Dumnezeu si intemeierea transcendenta a lumii, scrise, in cea mai mare parte, in 2005, in timpul unui sejur de cateva luni in America, in preajma unor prieteni apropiati ca Madeleine (Albright), Hillary (Clinton) si altii; 3. o selectie din note destinate de cele mai multe ori colaboratorilor sai din stafful prezidential, de-a lungul celor trei mandate, despre intalnirile cu Gorbaciov, salariul femeii care-i calca presedintelui camasile, furtunul cu care se uda gradina si sarea care lipseste pe masa de la dineuri, dezmembrarea Cehoslovaciei. Trei niveluri diferite, trei tipuri diferite de discurs, care dau intregului o densitate, o bogatie si o forta unice, facand din el o carte atasanta, tulburatoare, inteleapta si profunda, stringent folositoare omului de rand si politicianului, scriitorului si celui care a renuntat sa mai scrie, o lectie de libertate de spirit cum nu ne-a mai dat nimeni altcineva.

Tipul de carte care te ajuta si te invata sa traiesti, ale carei ecouri iti raman in suflet mult dupa ce ai inchis-o, gratie careia lumea iti apare mai bine randuita, mai vie si mai proaspata.

Intotdeauna am facut ceea ce am considerat ca este corect, prin urmare nu am facu nimic din ce mi s-a ordonat. In rest nu am deloc sentimentul ca cineva mi-ar fi prescris un rol. Stiu doar un lucru pe care l-am mai discutat: ca ?povestea? mea a avut trasaturile unui basm moralizator si ca atare a suscitat o atentie mai mare decat mi-as fi dorit sau ar fi fost potrivit. Iar in ceea ce pri-veste critica Occidentului: nu simt nevoie sa critic Occidentul de dragul unui soi de ?echilibru?, adica pentru a-mi demonstra independenta; sunt sigur de ea si prin urmare nu trebuie sa o demonstrez. Inca de multa vreme incerc sa supun Occidentul si in general civilizatia contemporana unei reflectii critice, dar in acest sens nu ma indeamna nimic altceva decat stradania de a spune adevarul si grija sincera fata de directia spre care se indreapta omenirea.

Poate ca strainii se mira uneori ca suntem in stare sa indeplinim asemenea sarcini si in acelasi timp sa luam totul in ras. Este greu sa le explicam ca fara ras ar fi greu sa facem toate acestea. (?) Actiunea omeneasca realmente serioasa se produce atunci cand rasare, ca din pamant, constiinta lucida despre caracterul trecator a tot ce este omenesc, numai aceasta constientizare ii poate insufla o eventuala maretie.

Ar trebui sa spun ca speranta la care ma gandesc destul de des (?) o vad inainte de toate ca o stare sufleteasca, si nu ca o stare a lumii. (?) Speranta nu inseamna prognostic, ci orientare sufleteasca, orientarea inimii ce depaseste lumea si este ancorata undeva mai departe, dincolo de frontierele sale. (?) Radacinile ei mai adanci le simt fixate undeva in transcendental, asemeni radacinilor responsabilitatii umane, fara a fi capabil - spre deose-bire sa zicem de crestini - sa spun ceva concret despre acest transcendent.

V?clav Havel
( Interogatoriu in departare , dialog cu Karel Hv?zd?ala)


Vezi mai multe detalii pe libraria ishop.ro